Scrisoare catre tine

Cu fiecare clipa ce trece devin o si mai indepartata amintire pentru tine.
Si uneori ma gandesc ca nici nu iti mai amintesti.
Cu fiecare noapte ce trece sunt mai departe de singura pe care mi-am luat-o reper al unei fericiri atat de rare, atat de scumpe.
Ma gandeam ca nu vreau sa fiu citita decat de catre tine, ca restul oamenilor nu au dreptul sa priveasca in sufletul meu, ca nu au dreptul sa citeasca ce scriu eu aici la fel cum nici eu nu am dreptul sa le scriu lor despre ceea ce iti apartine numai tie, mereu.
Si totusi...scriu- constienta fiind inca o data in plus ca nu voi avea niciodata curajul sa iti scriu vreun rand ori sa iti spun un cuvant.
Niciodata nu voi gasi curajul sa imi arunc la picioarele cuiva, sa imi las la mila cuiva, sufletul.
Imi amintesc vag ca am facut-o o data si nici macar acum- dupa multi ani- nu mi-am reconstruit in intregime esenta, inca lipsesc bucati din mine dupa ani in care am invatat sa ma nasc iarasi, cu esenta schimbata.
Si iata ca- reincarnata fiind- nu mai stiu sa imi rostesc eliberarea, devin captiva propriilor mele neputinte, te pierd printre degete ca pe un fir de nisip.
Nu vreau sa ma las sa cred ca esti mai mult decat un vis si, zi dupa zi, pana la sfarsit, imi voi repeta ca asta ai fost si voi si spera in tot acest timp ca nu este asa, ca viata- cu ultimul ei cuvant- ma va contrazice.

Scrisori netrimise

Am informat deja pe toata lumea ca citesc o carte minunata: "Noi suntem zeite" scrisa de o jurnalista destul de mediatizata: Alice Nastase. Inca nu am terminat cartea, deci nu va pot bucura cu fragmente, ca de obicei, dar va pot impartasi cateva pareri si ganduri in legatura cu aceasta.
Daca nu puteti citi carti lipsite de actiune, poate ca aceasta carte nu este cea mai inspirata alegere.
Eu ma declar o impatimita a cartilor cu caracter confesional...carti in a caror pagini miros cafelele baute cu cei dragi si povestile ce le indulceau.
Scrisori catre cateva iubiri de neatins...scrisori trimise- caci eroinei noastre- personajul principal feminin ce se identifica in persoana scriitoarei- nu ii lipseste curajul.
Si eu am creat scrisori la fel de sincere si pasionale catre iubiri secrete si nu le-am trimis niciodata.
De nenumarate ori mi-au ramas in gat cuvinte ce mi-ar fi descoperit sufletul.
Ma gandesc, in seara asta, sa apas pur si simplu "send" pentru toate scrisorile netrimise ale sufletului meu.
Ma gandesc sa destram tacerea ca o panza- a nu stiu cata oara-si sa iti scriu.

In ceea ce ma priveste recunosc ca niciodata nu am stat foarte bine la capitolul "Asumare de riscuri".
Decat sa imi vad sufletul agonizand am preferat sa renunt la adevar.
Si nu am ales numai sa tac, ci si sa il uit.
Am ales apoi sa ma mint ca am facut cea mai buna alegere, ca cea mai buna alegere este, de fapt, cea posibila, cea morala, cea mai scurta...

Am citit pe undeva ca dragostea adevarata nu cere feedback (exprimarea era mai fina, ce-i drept :P ), ca nu cere inapoi ce ofera si ca nu se vrea neaparat auzita.
Dar cu ultima parte incep sa cred ca gresim cu totii...

Mi-ai spus acum un timp ca exista oameni pe care nu ii poti uita, pe care ii visezi.
Mi-ai povestit despre trairi minunate si neimpartasite sau prea putin impartasite.
Ma intreb ce s-ar fi intamplat daca ai fi apasat send, ce s-ar fi intamplat daca ti-ai fi pus in fata lor sufletul dezgolit, daca ai fi spus: "stiu ca nu putem transforma in realitate visul asta, dar eu as face orice sa se poata"...
Ma intreb ce s-ar fi intamplat daca ai fi renuntat la ce aveai pentru putin doar pentru ca...simteai cat de mult e in putinul ala...
Astept raspunsul tau caci uite, eu tocmai am dat send la prima scrisoare.