Nu am citit ceva mai frumos

"Nu vreau sa te mai cenzurezi in prezenta mea. Vreau sa te cunosc. Vreau sa stiu cine esti. Spune-mi ceva despre tine. Cel mai important lucru.
M-am gandit la asta ceva timp. Apoi mi-am scos haina de ploaie, m-am ridicat, am luat bolul cu paste, l-am pus pe marmura rece de langa scaunul lui, m-am asezat in patru labe, in imbracamintea mea scumpa si m-am apucat sa infulec din bol ca un caine. (...) Nu m-am mai simtit vreodata atat de goala, nici inainte de asta, nici dupa. Dupa vreo cateva secunde m-a apucat de mijloc, m-a ridicat spre el, si-a inmuiat batista in paharul cu apa si mi-a curatat fata. Ochii ii straluceau. (...)
Cand a pus mana pe abdomenul meu am simtit o intepatura neasteptata, adanca si pulsatila, nu de durere, ci de dorinta, dorinta din pantecul meu.

Magie

Ma intreb daca mi-as trai trecutul cu o intensitate diferita- acum, privindu-l prin ochii prezentului.
Ma intreb daca as recunoaste momentele de magie pura, ma intreb cat de dulce m-ar inalta ele si cum as suporta prabusirea.
Ma intreb, daca as privi in viitor, cat de motivata m-as simti sa imi traiesc prezentul.

Imi inchipui ca trebuie sa fie cu adevarat blestemat darul prezicerii, ca ar insemna o fuga continua cu o finalitate oricum certa.

Si imi inchipui ca as fi stiut in toate acele momente ca trebuie sa raman, nu sa fug.
Ma inchipui strivind Regina-Noptii, ghemuindu-ma acolo, in mijlocul lor, langa lac.

Imi inchipui de atatea ori fuga si imi doresc sa fi ramas agatata de acele clipe cat puteam de mult.

Imi doresc sa fi stiut, chiar si fara puterea de a schimba.
Imi doresc sa aud din nou luna cum picura incet, ca o ploaie, pe un Isus de metal, sa te privesc zidindu-ma la picioarele lui omenesti.


Ma visez ramanand.

Nu imi amintesc sa imi fi fost atat de frig vreodata. Cred ca se adunase in mine tot frigul din ultimii ani.
Ceaiul era aproape rece- si mi-am inchipuit ca asa ti-ai dorit sa fie-, era prea dulce si mi-a facut rau.
Auzeam oceanul revarsandu-se din pieptul tau, il simteam imbracandu-mi gleznele si, usor, cuprinzandu-ma cu totul, ademenindu-ma sa adorm.
Nu poate intelege nimeni cat am fost de goala .
Nu poate intelege nimeni cat de adanca a fost acea goliciune.
Niciodata nu mi-a fost atat de limpede ca m-am nascut si ca, intr-o zi, aveam sa mor si niciodata aceste ganduri nu m-au facut mai fericita sau mai pregatita.
Iarna de afara m-a inghitit intr-o clipa, dar zapada imi parea acum calda- asa cum imi parea cand eram copil si credeam ca torturile de gheata au cel mai bun gust din lume...

The moments before a moment

Mi-as dori sa fie posibil, cumva, sa constientizez momentele care au fost decisive in viata mea- stiti voi- acele momente ce se scurg fara ca noi sa stim ca ele sunt un fel de prefata pentru altele care ne vor schimba brusc si pentru totdeauna destinul.
Acele momente in care inca mai avem timp sa alegem drumul…in care inca mai avem timp sa alegem cine vrem sa fim…sau acele momente in care nu stim ce va urma si nu putem impiedica prin urmare ceea ce va sa vina…
Prea scurte momente de rascruce in labirint si odata aleasa o cale nu mai poti opta pentru o alta...trebuie sa iti continui drumul asumandu-ti greselile si esecurile ce vor urma.

Testul rabdarii

Timpul care curge nu aduce intotdeauna schimbarea.
Unele lucruri nu se schimba niciodata, iar altele se schimba complet, fara urma a ceea ce au fost.
Nu voi trece niciodata testul rabdarii...ca lucrurile sa se schimbe, sa evolueze in sensul dorit de mine si stiu ca ma voi confrunta iar si iar cu el pentru ca, probabil, este lectia pe care ar trebui sa o invat in aceasta viata. Dintotdeauna mi-a fost mai simplu sa plec decat sa astept chiar si atunci cand miza este importanta.
Totusi, in aceasta viata am invatat ca nu trebuie sa oferim ceva ce nu este dorit sau asteptat, ca nu trebuie sa ii vorbim de trecut unei persoane ancorate in prezent pentru ca nu ne va intelege vorbele.
Am invatat ca uneori trebuie sa te opresti, desi poate iti doresti din tot sufletul sa mai mergi pe acel drum, poate pana la capat, altfel risti sa aduci suferinta celor pe care ii iubesti.
Am invatat ca, uneori, faptul ca iubesti nu conteaza si ca, uneori, trebuie sa iti accepti esecurile. Alteori, nu iti poti repara greselile oricat de mult ti-ai dori, nu poti vindeca suflete sau orgolii ranite.
Totul este intr-o continuare miscare, transformare: oamenii, situatiile, sentimentele, locurile. Daca tu ramai la fel, in acelasi loc, poti fi depasit de evenimente, te poti rupe de realitate.
Am invatat ca viata este o calatorie pe un pod mobil, subred...te poti prabusi in orice moment, la orice pas. Cine a spus ca "a te ridica si a iti continua drumul depinde doar de tine"? Am invatat ca nimic pe lumea asta nu este perfect controlabil, nici macar propriile noastre ganduri, emotii, trairi.
Noi nu alegem nimic, suntem simple culori intr-o ruleta a norocului.
Nu ne putem conduce viata inspre locul dorit, dar putem sa ne asiguram ca avem mereu agatat de noi un colac de salvare, putem sa iubim plimbarile, cafelele de dupa-amiaza cu prietenii, orele monotone de la serviciu, vizitele la rudele batrane, ploaia, zapada, fara sa ne autosugestionam in fiecare moment ca timpul trece si ar trebui sa traim acele clipe ca si cum ar fi ultimele, ca nu asta este fericirea. Nu stim niciunul din noi ce este fericirea, de aceea toata viata suntem in cautarea ei.