Ma intreb daca mi-as trai trecutul cu o intensitate diferita- acum, privindu-l prin ochii prezentului.
Ma intreb daca as recunoaste momentele de magie pura, ma intreb cat de dulce m-ar inalta ele si cum as suporta prabusirea.
Ma intreb, daca as privi in viitor, cat de motivata m-as simti sa imi traiesc prezentul.
Imi inchipui ca trebuie sa fie cu adevarat blestemat darul prezicerii, ca ar insemna o fuga continua cu o finalitate oricum certa.
Si imi inchipui ca as fi stiut in toate acele momente ca trebuie sa raman, nu sa fug.
Ma inchipui strivind Regina-Noptii, ghemuindu-ma acolo, in mijlocul lor, langa lac.
Imi inchipui de atatea ori fuga si imi doresc sa fi ramas agatata de acele clipe cat puteam de mult.
Imi doresc sa fi stiut, chiar si fara puterea de a schimba.
Imi doresc sa aud din nou luna cum picura incet, ca o ploaie, pe un Isus de metal, sa te privesc zidindu-ma la picioarele lui omenesti.
Ma visez ramanand.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu